ROMANIA
Rajko Kuzmanovic
DIRECTOR
Director of Romania
CSMI
Certified Silva Method Instructor
CSSC
Certified Silva Success Coach
Rajko Kuzmanovic – Director şi Instructor Metoda Silva România
Sunt sârb de origine, născut la Belgrad, Serbia. Am descoperit Metoda Silva în anul 1990, citind un interviu cu instructorul metodei Silva din Serbia, care mi-a stârnit curiozitatea pentru că era vorba despre o metodă de control mental şi de gestionare a stres-ului bazată pe cercetări ştiinţifice. În plus, în interviu se menţiona că este un curs practic, adică ceea ce înveţi acolo poţi aplica imediat în viaţa ta personală şi profesională.
Am participat la curs şi am luat decizia fermă de a deveni şi eu instructor Silva. Am adus Metoda Silva în România în ianuarie 1994 şi până acum aproximativ 7.000 de oameni au urmat cursurile noastre. Aplic Metoda Silva de peste 25 de ani şi am acumulat numeroase experienţe personale benefice folosind-o. În timp, am descoperit că am talent şi de a transmite informaţiile, deoarece sunt motivat de faptul că pot să le dau şi altora certitudinea că îşi pot realiza orice vis pe care îl au.
Dacă ar fi să enumăr câteva dintre beneficiile concrete pe care Metoda Silva ţi le aduce în momentul în care începi să o practici, iată-le:
1. Metoda Silva te ajută să îţi transformi visele în realitate.
2. Metoda Silva te susţine să materializezi ceea ce îţi imaginezi într-un mod armonios, fără stres.
3. Metoda Silva te ajută să iei cele mai bune decizii pentru tine pe baza propriei intuiţii.
În calitatea mea de director al Metodei Silva România, îmi propun ca în anul 2016 să dezvolt în continuare produsele Metodei Silva (SLS, SIS, seminarii practice, tabere, etc.) şi să îmi duc la bun sfârşit un proiect de suflet în care doresc să pun la dispoziţia tuturor celor interesaţi de Metoda Silva cursuri şi în format electronic.
CSMI
ANCA JUGĂNARU
Sunt absolventă a Facultății de Fizică din cadrul Universității Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, cu o carieră de peste 22 de ani ca profesor de fizică la catedră.
Am absolvit cursurile Metoda Silva în anul 2005 și din 2007 le predau ca și instructor. Am avut șansa să întâlnesc un mediu, o filosofie și niște valori care stăteau de ani de zile ca într-un cocon și îmi era teamă să le integrez în normele sociale.
CSMI
CRISTI LAZĂR
Ca pregătire de bază sunt profesor de educație fizică și sport. Lucrez de peste 18 ani în marketing. Am creat și am participat la dezvoltarea mai multor programe și campanii de succes în mai multe domenii pentru firme foarte mari și mărci renumite. Am participat activ la dezvoltarea industriei entertainment-ului românesc în calitate de manager de spectacole, turnee, artiști, evenimente, emisiuni, campanii media.
CSMI
SORIN SĂLĂJAN
Am absolvit facultatea de medicină la Cluj Napoca şi în prezent sunt medic specialist chirurgie şi ortopedie pediatrică.
Practic terapia Bowen, am competenţă în nutriţie cu rezultate foarte bune în controlul greutăţii şi optimizarea stării de sănătate.
Am absolvit cursul Silva în 1999 , şi sunt instructor din 2000.
Am absolvit recertificarea în 2013.
CSMI
ALEXANDRA PANŢU
“Modestia este calitatea celor care nu au calități”, spunea Napoleon Bonaparte.
Acest citat, devenit celebru tocmai datorită personalității și genialității celui care l-a afirmat, mi s-a părut cel mai potrivit pentru a începe o autocaracterizare. Și aceasta deoarece, de cele mai multe ori, atunci când ți se cere să te prezinți, tinzi să devii modest, din cauza temerii de a nu fi interpretat ca un lăudăros, ca urmare a confuziei ce se produce între intenția de a-ți etala anumite calități și a te lăuda cu acestea.
View Full Bio »